Câteva cuvinte
Despre Mine
Medicină nutrițională și sănătate prin alimentație!
Nutrisia
să facem cunoștiință
prietenoasă și pasionată de sănătate

anisia pătrașcu
Nutriționist - Dietetician
Numele meu este Anisia Pătrașcu (Vorinca). Am 36 de ani și sunt Nutriționist-Dietetician licențiat, absolvind Facultatea de Nutriție și Dietetică din cadrul Universității de Medicină și Farmacie Victor Babeș Timișoara, și Masteratul “Nutriție Clinică și Comunitară” al aceleași Universități.
Viața m-a condus cu pași mărunți, dar extrem de bine cârmuiți, spre această frumoasă profesie de Nutriționist-Dietetician, prin intermediul căreia îmi propun să fiu o sursă de informare bazată pe știință pentru dumneavoastră.
Vă aștept cu drag și cu inima deschisă să descoperim împreună soluțiile potrivite pentru ca alimentația sănătoasă să devină parte din obiceiurile dumneavoastră!
Am început să studiez nutriția în regim individual din 2005, deoarece mă confruntam cu câteva probleme, generate de un stil de viață nesănătos, precum migrenele, stări de rău, oboseală nejustificată, balonări, constipație, dermatită atopică, care nu se lăsau vindecate de medicamente, ci doar ameliorate, excepție făcând migrenele și dermatita, care nu mai cedau la absolut nimic. Pe măsura ce studiam diverse cărți de nutriție, dar mai ales după studiul academic, am început să mă luminez și să aplic rând pe rând conceptele învățate. A fost de-a dreptul incredibil, cum problemele au început să se rezolve treptat, iar eu mă simțeam tot mai bine. Toate schimbările le-am făcut în timp, cu convingerea că imi va fi mai bine, pentru că începeam să înțeleg mecanismele. Nu m-am lăsat descurajată nici de familie sau prieteni, care la început au fost foarte sceptici și reticenți. Eu mă simțeam foarte bine, iar asta era tot ce conta. Cu timpul și-au dat și ei seama, deci, rămâneți fermi și nu vă lăsați influențați de persoane care nu cunosc sau nu vor să cunoască importanța unei alimentații sănătoase.
Dându-mi astfel seama câte probleme de sănătate se pot rezolva și preveni pur și simplu cu schimbări mici, s-a născut în mine o dorință fierbinte de a-i inspira și ajuta pe cei din jurul meu. Prin intermediul acestei profesii mă simt onorată și binecuvântată să fiu un sprijin și o sursă de informare pentru toți acei oameni care conștientizează importanța alimentației sănătoase și au nevoie de îndrumare către un stil de viață sănătos.
Scopul meu principal este să vă ajut să vă echilibrați stilul alimentar astfel încât să vi se potrivească, să îl urmați cu plăcere, sănătatea îmbunătățindu-se de la sine datorită uimitoarei capacități de regenerare a organismului nostru, atunci când i se pune la dispoziție substratul potrivit. Vă voi învăța să faceți alegeri conștiente, cât mai potrivite pentru dumneavoastră și familia dumneavoastră având în vedere circumstanțele actuale și multitudinea de produse alimentare de pe piață.


Veți vedea că există întotdeauna o soluție pentru problema și buzunarul fiecăruia, ea trebuie doar căutată cu răbdare și îngăduință. Nu dețin adevarul absolut așa cum îmi permit să cred că nimeni nu îl deține. Mă ghidez după sțiință, iar știința este în continuă schimbare.
Mi-am completat cunoștiințele în nutriție în cadrul programului de Masterat Nutriție Clinică și Comunitară al aceleași Universități, iar cea mai mare dorință a mea este să contribui la îmbunătățirea condițiilor de viață a oamenilor printr-un stil de viață sănătos. Particip ori de câte ori este posibil la conferințe naționale și internaționale pe teme de nutriție, deoarece studiul este fundamental pentru mine.
Concep diete individualizate, nu abordez regimuri alimentare restrictive, nu promovez ideea de alimente minune care vindecă boli sau care vă ajută să slăbiți multe kilograme într-un timp foarte scurt. Ofer consiliere nutrițională și dietetică responsabilă, potrivită necesității fiecăruia și afecțiunilor existente, dupa caz. Nici un om nu este identic cu un altul. Consider că doar o abordare holistica care să cuprindă atât fizicul, psihicul cât și sufletul omului, poate aduce reale beneficii pe termen lung.
Pentru a trece prin această viață am fost înzestrați cu un trup, o minte și un suflet care caută necontenit să se armonizeze unul cu celălalt iar datoria noastră este să ne îngrijim de aceste daruri și să le respectam.
Vă aștept cu drag și cu inima deschisă să descoperim împreună soluțiile potrivite pentru ca alimentația sănătoasă să devină parte din obiceiurile dumneavoastră!
De ce să apelăm la un nutriționist-dietetician?
Un nutriționist-dietetician are studii medicale la bază, absolvind Facultatea de Nutriție si Dietetică de 3 ani, în cadrul unei Universități de Medicină și Farmacie, de cele mai multe ori și un program de masterat de 2 ani, prin care se specializează în nutriție clinică și comunitară.
Nutriționistul-dietetician studiază continuu, participă la conferințe și congrese pe teme de nutritie în țară și în străinătate, este mereu la curent cu practica din alte țări, unde aceasta profesie este foarte bine integrată în sistemul medical încă de mult timp.
Nutriționistul-dietetician este în legătură permanentă cu diferiți medici specialisti, psihologi, antrenori de fitness, kinetoterapeuți, cu care se sfătuiește și colaborează la nevoie.
Această atitudine deschisă îi asigură o vedere de ansamblu asupra trendurilor și problemelor nutriționale, astfel încât este capabil să ofere consiliere dietetică responsabilă și să realizeze planuri alimentare personalizate, potrivindu-le în funcție de fiecare om în parte, fără a merge în extreme și respectând alegerile personale ale pacientului.
Apelarea la un nutriționist-dietetician este cea mai bună investiție în sănătate, atunci când se dorește prevenția bolilor, slăbirea sau dietoterapie într-o boală. Acesta vă va pune la dispoziție cunoștiințele sale pentru ca dumneavoastră să vă puteți schimba stilul de viață pentru o stare bună de sănătate.
Plutarh, scriitor și moralist, care a trăit la începutul erei creștine, a facut o observație, care poate fi considerată extrem de actuală: “Este o sarcină dificilă de a discuta cu stomacul oamenilor, care nu are urechi”.
Dacă veți lua decizia de a face schimbări în alimentația dumneavoastră, veți beneficia de ghidarea mea nu numai pe durata tratamentului nutrițional, ci și după, căci îmi iau angajamentul de a fi disponibilă oricând veți avea nevoie.